Online
1 Vizitator, 1 Bot
Parteneri

… există peste 1000 de specii de cactus, dar asupra acestui număr specialiştii nu au căzut de acord, pentru că este foarte greu de realizat o clasificare exactă a tuturor formelor de cactus.

… cactuşii Cereus ajung până la o înălţime de 20 de metri. Se aseamănă cu nişte candelabre, trunchiurile lor se lăţesc treptat, dar de la mijloc se îngustează din nou. De departe par netezi, dar de fapt ei au ţepi puternici.

…ţepii îi feresc de erbivorele care, altfel i-ar mânca cu mare plăcere.

… antilopele au inventat o metodă de a se hrăni cu cactuşi. Ele iau în gură o frunză mai groasă de la altă plantă,cu ajutorul căreia îşi protejează botul, apoi caută locuri de unde ar putea rupe din gustosul cactus.

… animalele care consumă cactuşi mor adesea pentru că ţepii le străpung stomacul şi alte organe interne.

… gustoasele fructe ale cactusului Opuntia sunt, de asemenea ferite cu ajutorul ţepilor de musafirii pofticioşi.

… cactuşii mai sunt numiţi şi “cămile verzi” datorită cantităţii mari de apă pe care o înmagazinează.

… pentru a evita transpiraţia şi deci pierderile de apă, frunzele s-au transformat în ţepi, rolul acestora fiind preluat de tulpinile verzi care asimilează energia solară.

… florile cactuşilor se deschid doar pentru 15 minute.

… oamenii au încercat să creeze cactuşi fără ţepi, care să poată fi folosiţi drept furaje pentru animale.Calitatea nutreţului produs de cactuşi nu are rival. Cantitatea raportată la suprafaţa de teren ocupată este foarte mare, iar fructele unora sunt deosebit de gustoase. Astfel, fructele de Opuntia de culoare roşu purpuriu sau zmeuriu sunt atractive nu numai ca aspect, dar şi ca gust. Ele se pot mânca proaspete, conservate, iar pigmenţii sunt folosiţi pentru colorarea dulciurilor. Se consumă şi plăcile tinere de Opuntia. Prăjite au gustul asemănător cu vinetele.

… orice parte a plantei poate fi folosită pentru înmulţire, deoarece cactusul are o putere de adaptare foarte mare.

… cel mai mic cactus descoperit pana acum apartine speciei Blossfeldia liliputiana si masoara aproximativ 1 centimetru in diametru.

… imaginea unui cactus este prezenta pe stema Mexicului. Aceasta înfatişeaza un vultur auriu mexican aflat cu picioarele pe un cactus şi ţinând în plisc un şarpe.

… mirosul florii de cactus american poate fi simtit chiar si la o departare de 1 km. Aceasta este considerată cea mai puternic mirositoare planta cunoscută.

… există un cactus al cărui suc, dacă este consumat produce halucinaţii.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (4 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +2 (from 4 votes)
Curiozităţi despre cactuşi, 10.0 out of 10 based on 4 ratings

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


8 + five =