Privind cerul cu ochiul liber putem vedea, chiar și în cele mai bune condiţii de întuneric şi vizibilitate, doar o parte din stelele care alcătuiesc galaxia noastră sau Calea Lactee.
Calea Lactee, este doar un mic punct care se mișcă în imensul Univers. Pentru a înțelege mai bine acest lucru, poate fi util să ne gândim la un experiment simplu: să presupunem că într-o seară senină dorim să observam cerul înstelat. Întindem braţul în sus și cu degetul mare încercăm să acoperim o parte a cerului. Ei bine, în spatele aceastei mici porțiuni, am ascuns aproximativ 250 000 de galaxii.
Se estimează de fapt că în Universul observabil există cel puţin 100 de miliarde de galaxii, fiecare dintre ele poate fi apoi formată, în funcţie de dimensiunea sa, de la câteva zeci de milioane de stele până la mii de miliarde de stele.
Numărul total de stele din Univers este estimat de astronomi la amețitoarea cifră de 70 000 de miliarde!
Câte stele sunt în Univers?,
Leave a Reply