Online
1 Vizitator, 1 Bot
Parteneri

Numele vânturilor tipice zonei mediteraneene au origini foarte vechi și în general sunt reprezentate de roza vânturilor. Pentru a înțelege semnificația unor astfel de nume este nevoie să luăm ca punct de referință centrul Mării Mediterane, la est de Malta, indicând spre centrul Mării Ionice. Presupunând că poziționăm într-un anumit punct roza vânturilor, ne dăm seama de felul cum vânturile iau numele după direcția lor de proveniență.

În acea poziție, vântul provenind dinspre Nord-Est, vine aproximativ din Grecia, de unde numele Grecale; din Sud-Est ajung vânturi provenite din Siria, de unde numele Siroco; la Sud-Vest se află Libia, nume care în vechime definea și Tunisia și Algeria, de unde numele Libeccio. În sfârșit Nord-Vest, care este direcția Romei, adică Magistra în timpul romanilor, de unde numele Mistral.

În ceea ce privește în schimb vânturile provenite din cele patru puncte cardinale principale, Levantul, de la Est, ia numele de la răsăritul Soarelui și Ponente, de la Vest, chiar de la apusul său; Austrul (sau vântul de Miazăzi), de la Sud, din emisfera australă în timp ce Tramontana își datorează cu cea mai mare probabilitate numele locuțiunii latine intra montes (între munți), referindu-se la faptul că suflă din inima Alpilor, adică din Nordul istoric cunoscut de romani.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 9.7/10 (3 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)
Care este originea numelor vânturilor?, 9.7 out of 10 based on 3 ratings

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


three × = 24